Copilul de trei ani care a căzut într-o fântână are o fractură la coloana vertebrală

Copilul de trei ani care a căzut într-o fântână are o fractură la coloana vertebrală
Publicat: 15/04/2013, 09:12
Actualizat: 28/09/2018, 11:16

Copilul în vârstă de trei ani din Segarcea (Dolj) care a căzut, sâmbătă, într-o fântână din curtea părinților săi, fiind scos de către un adolescent de 14 ani, este internat în continuare la secția de terapie intensivă a Spitalului Județean, având o fractură la coloana vertebrală.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență din Craiova, Cristina Geormăneanu, copilul este conștient, iar starea sa este stabilă, însă rămâne internat la terapie intensivă.

„Copilul este în continuare internat în Clinica de terapie intensivă pentru neorochirurgie. Este imobilizat cu un guler cervical pentru că are o fractură la coloana cervicală, la vertebra numărul 2, însă nu există complicații neurologice”, a declarat Giormăneanu.

Medicii spun că băiețelul va avea nevoie de consiliere psihologică, în cel mai scurt timp, pentru că există riscul ca în timpul orelor petrecute în fântână să fi suferit vreo traumă psihică.

Luni, copilul va fi reexaminat, iar medicii vor decide câte zile de spitalizare mai sunt necesare.

Copilul în vârstă de trei ani a căzut, sâmbătă, într-o fântână din curtea părinților săi, în timp ce se juca, incidentul având loc în localitatea doljeană Segarcea.

Fântâna în care a căzut copilul are o adâncime de aproximativ 15 metri, iar diametrul este de doar 30 de centimetri. La fața locului au ajuns pompierii, care au săpat cu lopețile și târnăcoapele pe lângă tuburile din puț, iar cu ajutorul unei cordeline în fântână a coborât un adolescent de 14 ani, care a reușit să îl scoată la suprafață pe băiețel.

Adolescentul s-a oferit să vină în ajutor când a văzut că pompierii nu găsesc o altă persoană care să fie coborâtă în fântănă, din cauza puțului îngust, de circa 30 de centimetri în diametru.

Operațiunea de salvare a durat aproximativ două ore, băiețelul de 3 ani fiind preluat apoi de medici și transportat cu un elicopter la Spitalul Județean de Urgență din Craiova.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Acești doi vasluieni s-au îmbogățit! Câte sticle au dus într-un centru de reciclare din LIDL
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Reguli obligatorii pentru cei cu CONT la BANCĂ. S-a stabilit exact ce trebuie să faci...
Amenzi pentru mașina vândută. Ce pot face foștii proprietari
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Melinda Gates a părăsit fundația înființată alături de fostul soț Bill Gates
×